4
 
    Documentul intern al Congrega?iei pentru Doctrina Credin?ei, în care celelalte biserici cre?tine sunt numite "biserici particulare, ce sufer? de o lips?", are, ca toate judec??ile de acest fel, o istorie. Astfel de istorii au, cu regularitate, ceva interesant, un un clue paradoxal, un tâlc relevant.
    Documentul Congrega?iei î?i propunea s? explice un cuvânt din "Lumen gentium", Constitu?ia dogmatic? a Bisericii adoptat? în cadrul Conciliului Vatican II. A?ezându-se în continuitatea dogmatic? a Conciliului organizat în 1962, textul î?i asuma condi?ia exegetic? a acestuia ?i, ca atare, propune o schimbare a accentului – dinspre circumflex, înspre ascu?it. Adic?, de la comuniune, la criz?.
    De?i în documentul din 1962 se ar?ta c? singura Biseric? a lui Christos este cea întemeiat? la Roma de c?tre Sfântul Apostol Petru – pozi?ia adoptat? fiind mai mult decât dificil ?, întrucât risca s? mineze ceea ce începuse s? fie redobândit: unitatea între bisericile cre?tine -, textul semnala precaut c? "multe elemente de sfin?enie ?i de adev?r pot fi identificate ?i dincolo de limitele sale vizibile".
    Cu toate acestea, recenta t?lm?cire a Constitu?iei dogmatice pare a "corecta" concesia sfin?eniei. Postulând non-exhaustivitatea "bisericilor particulare, care sufer? de o lips?", acestora le este refuzat însu?i sacrul, îns??i sfin?enia. Iar aici nu este vorba doar despre o etimologie care semnaleaz? înrudirea lui "holly", "heilig" cu "heil", ci despre ra?iunea potrivit c?reia ceea ce nu este întreg, orientat în mod neîmp?r?it (aperispastos) spre dumnezeire, nu poate fi sfin?it prin infinita comuniune cu Dumnezeu.
    Acel clue c?tre care trimteam la început este urm?torul: Conciliul Vatican II a fost nutrit, printre altele, de c?tre gestul interogativ al unor eminen?i teologi. Unul dintre cele mai acute discursuri îi apar?ie lui Simone Weil. Un volum publicat în 1964, Reponses aux questiones de Simone Weil, care con?ine texte ale lui J. Danielou, s.j. C. Durand, o.p., J. Kaelin, o.p. Chanoine L. Lochet ?i pozi?iile oficiale ale Papilor Pis al IX-lea, Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, m?rturise?te felul în care chestiunile semnalate de textele lui Simone Weil au fost receptate în teocardia respectivului Conciliu.
    Dou? pasaje, dar nu unicele, l?muresc de ce, a?a cum spunea cineva, Simone Weil a fost recunoscut? ca partener de regândire a cre?tinismului actual:
    "Spunând c? religia catolic? este adev?rat?, iar celelalte sunt false, se aduce o ofens? nu numai celorlalte tradi?ii religioase, ci credin?ei cre?tine înse?i, dat fiind c? astfel ea e situat? la nivelul acelor lucruri care pot fi afirmate sau negate".
   Sau, trimi?ând c?tre teza geometralului, ini?iat? de Athenagoras, Dionisie Areopagitul, preluat? printre al?ii, de Nicolaus Cusanus: "Biserica recunoa?te c? universalitatea voca?iilor e pre?ioas?. Gândul acesta trebuie extins asupra voca?iilor din afara Bisericii. Pentru c? ele exist?".
    Nu în ultimul rând: "Cre?tinismul trebuie s? cuprind? în el toate voca?iile f?r? excep?ie, de vreme ce e catolic. Cre?tinismul fiind catolic de drept, iar nu de fapt, consider legitim din parte-mi s? fiu membru al bisericii de drept, iar nu de fapt, nu numai pentru o vreme, ci pentru toate via?a, dac? e cazul".
      R?mâne de v?zut cât de coextensiv? este pozi?ia Papei Benedict al XVI-lea fa?? de tezele expuse de Simone Weil. Cu toate acestea, este destul de limpede c? exegeza oferit? pasajului din "Lumen Gentium" se îndep?rteaz? de una dintre resursele interogative ale Conciliului Vatican II.
 
5


Name (necesar)

Email (necesar)

Website

Speak your mind

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X