4
 
În timpul nop?ii, caravelul se opri undeva în dreapta bisericii, deasupra gr?dinii îngrijite de c?lug?ri. Desigur, ineditul andoc?rii printre trandafirii ob?tei monahale nu putea r?mâne necomentat. O cerea tradi?ia ?i o impunea t?m?duitorul morb al tâlcuirii. În plus, un carvel zbur?tor este o rara avis chiar ?i la Neam?.

    Arhimandritul se apropie de velier, îi ascult? înneguratele prâsnituri ?i se feri de apa ce înc? ?iroia ?i se aduna la picioarele sale. Apari?ia i se p?rea nu tocmai nea?teptat?, ci doar necircumscris? în sinaxarul întâlnirilor neprev?zute.

    Senzitiv? in fire, Zaza îi citi mirarea, se aplec? peste bordul lui la Tasse ?i-i ?oporoi cu inflexiuni de hughenot: „Nu v? feri?i de ap?, p?rinte. Sunt convins c? pute?i p??i pe ea”.

    „Ba dimpotriv?. Nu am dobândit nici m?car un gr?unte din în?l?imea necredin?ei Sfântului Petru, l? udat fie-i numele în Împ?r??ia Domului. Dar, ?tiam c? pe aici numai îngerii ?i rug?ciunile noastre zboar?”.

    „Nu v-a?i în?elat cu nimic p?rinte. De?i ne onoreaz?, nu trebuie s? confunda?i zborul cu banala planare orizontal?”. Cuvintele rostite de Abd-allah ajunser? la stare?ul m?n?stirii tocmai în momentul în care acesta o ajuta pe Zaza s? se dea jos din barca cu care fusese coborât? din velier. Zâmbetul stoudit îi adie prin barba c?runt? anun?ând parachinseaua cordial? ?i plin? de sens. „Iar ai venit doldora de c?r?i ?i nu te-ai lecuit de transformarea tainicei smerenii de reconfortantul auto-dafe”.

    „Vai, p?rinte, nici nu ?ti?i cât de pre?ioase sunt aceste puneri în lumin?”, spuse Zaza preg?tind ceea ce se putea transforma într-o pantagruelic? observa?ie. Îns? pentru c? Abd-allah intui traseul catastrofic al unei discu?iei rabelaisiene ?i pentru c? pleoapa stâng? i se zb?tea oricum dar numai lini?titor nu, se folosi de hybrisul ambfibolic al divag?rii spunând c? da, numai c? Sfin?ia Sa nu ar fi interesat? s? afle asemeneae lucruri tocmai aici. Toate la timpul lor, ?i s?-i d?m dreptate cronocefalului din noi, nu doar de dragul s?u, ci pentru a-l putea întreba pe p?rinte dac? nu avea dreptate cel care, cu volut? hyperbolic? ?i cu scump?tate ascetic?, spunea c? raiul este infinit flexibil ?i lipsit de orice ironie. „Da, ?i tocmai în aceasta const? nesfâr?ita candoare a infinitei ironii divine. Cu toat? condescenden?a dispus?, sau tocmai din cauza ei, suntem întotdeauna în întârziere, mereu pe urma Sa. De aceea, bine ar fi s? gr?bim pasul, odoarele v? a?teapt?, ?uica cu tarhon trebuie respecat?, masa este a?ternut? iar cuvântul deja  încins".

    Un asemenea program putea na?te orice, doar indiferen?? nu. Ne?tiind cum s? se împart? între cinstirea sfintelor odoare ?i blagoslovirea comensualist? a bucatelor, ?i Zaza ?i Abd-allah mizar? pe în?elepciunea pasului re?inut, pe tezismul t?cerii evidente ?i pe relieful frun?ii plecate pentru a fi remarcate.

    ?i pentru c? stare?ul m?n?stirii ?tia ce fel de hram purtau oaspe?ii s?i îi invit? la trapeza m?n?stirii.

 

 

 

5


Name (necesar)

Email (necesar)

Website

Speak your mind

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X